Haideți să descoperim împreună povestea din spatele serialului turcesc Scrisoarea de adio, pe numele original Veda Mektubu, un scurt rezumat cu cele mai importante informații despre actori, personaje, acțiunea dramei care se desfășoară pe parcursul a 24 de episoade.
Serialul „Scrisoarea de adio” este o nouă dramă turcească care îi readuce în fața telespectatorilor pe cunoscuții actori turci Nurgül Yeşilçay, Selim Bayraktar și Rabia Soytürk. Iată când este programată premiera și care este povestea.
Chiar dacă a fost lăudat de presa turcă, nu doar pentru povestea originală, dar și pentru distribuția reușită, serialul Scrisoarea de adio a fost anulat la finalul lui 2023 după doar un sezon.
Iată care este rezumatul serialului Scrisoarea de adio care este difuzat în premieră în România la Acasă TV, din 8 mai, zilnic de la ora 22.00
Cu mulți ani ăn urmă, pe vremea când erau tineri și inocenți, Alanur (Nurgül Yeşilçay) și Ziya (Selim Bayraktar) s-au iubit cu mare pasiune.
Dar diferențele dintre ei au fost prea mari pentru ca focul dragostei lor să se mențină și s-au despărțit.
Iar după ce a primit o scrisoare de adio din partea lui Ziya, Alanur și-a ascuns sentimentele sub lacăt.
În timpul prezent, Alanur (Nurgül Yeşilçay) este o puternică femeie de afaceri, o profesionistă desăvârșită, dar foarte dură, divorțată, care încearcă să le ofere o viață fără griji celor două fiice ale sale.
Dar fiica cea mică, Asli (Rabia Soytürk), o rebelă cu suflet de artist, care visează să se facă dansatoare, îi dă bătăi de cap – tocmai pentru că seamănă atât de mult cu Alanur.
Într-o zi, Asli cunoaște un băiat, Mehmet (Emre Kivilcim), și se îndrăgostește, dar lucrurile iau o turnură surprinzătoare, căci el este chiar fiul lui Ziya. Acesta a devenit și el între timp un afacerist de succes, căsătorit cu Seher (Bennu Yildirimlar) și tatăl a trei copii.
Çokça emek, çokça sevgi ve bir mektubun açtığı yollar…
Bizi izleyen ve destekleyen herkese sonsuz teşekkür ederiz 💖#VedaMektubu #KanalD@kanald @mostproduction pic.twitter.com/ZhQ3KIlHz3— Veda Mektubu (@vedamektubudizi) August 22, 2023
Dragostea tinerilor Asli și Mehmet îi aduce față în față pe Alanur și Ziya, îndrăgostiții de odinioară, și îi forțează să-și rezolve problemele, dar acțiunile lor îi afectează pe toți cei din jur.
Iată așadar, o dramă romantică tipică, care a fost difuzată în Turcia în 2023, o poveste care urmărește mai multe personaje ale căror destine sunt marcate sau chiar se schimbă total din cauza puterii dragostei.






