Distroficii sunt de parere ca trebuie sa solicite Ministerului Sănătății înființarea unui Centru Național de Patologie Neuro Musculară, după ce prin H.G. Nr. 489/2011, Guvernul României a decis desfiinţarea Centrului de Patologie Neuromusculară ,,Dr. Radu Horia” din localitatea Vâlcele, Judeţul Covasna.
Centrul medical „Dr. Radu Horia” a fost o unitate spitalicească de monospecialitate aflată în subordinea directă a Ministerului Sănătăţii.
A fost singura unitate de acest gen din ţară, cazurile dirijate aici beneficiind de investigaţii de specialitate, specifice, precum şi de experienţa unui colectiv familiarizat cu asemenea pacienţi.
Consiliul Național al Dizabilității din România (CNDR), reprezentat de Daniela Tontsch, președinte, și Asociația Distroficilor Muscular din România (ADMR), reprezentată de Maria Teodorescu, președinte, au cerut o audiență la ministrul sănătății.
La întâlnirea cu reprezentanții pacienților distrofici, din 29 martie 2018, au participat numai patru consilieri ai doamnei Pintea.
În debutul întâlnirii, unul dintre consilieri, Costin Iliuță, și-a manifestat totala nemulțumire pentru că Asociația Distroficilor Muscular din România și implicit Consiliul Național al Dizabilității din România au sesizat instituția Avocatul Poporului pentru lipsa accesului la tratament al distroficilor muscular din România.
În România statisticile arată că sunt 35000 de distrofici înregistrați in mod oficial.
“Nu mai avem timp fizic să așteptăm. Am fost supuși exterminării prin închiderea Centrului “Dr. Radu Horia”.
Distroficii sunt ţinuţi ostatici în secția de la Întorsura Buzăului pentru banii pe care spitalul îi primeşte de la Casa de asigurări”, a concluzionat Maria Teodorecu, președinta ADMR.
ADMR și CNDR iau în calcul acționarea în instanță a Ministerului Sănătății, având în vedere că au epuizat toate demersurile către autoritățile competente cu privire la rezolvarea lipsei accesului la tratament al distroficilor muscular.
ADMR deține documente emise de Ministerul Sănătății cu poziții favorabile reschiderii spitalului Dr. Radu Horia, dar și cu poziții total ostile în demersul de redeschidere a spitalului.
WIKI despre distrofia musculară
Distrofia musculară (DM) este un grup de afecțiuni cronice rare ereditare, caracterizate prin deteriorarea progresivă a mușchilor corpului, antrenând slăbiciune musculară și invaliditate.
Fiecare din formele sale difera în ceea ce privește debutul simptomelor, evoluția bolii și modul de transmitere ereditară.
Nu există un tratament curativ pentru distrofia musculară; medicația și terapiile existente având doar rolul de a încetini evoluția bolii.
1) Bucurie – 33%
Bucuria sau fericirea aofera nuante de bucurie, satisfactie si placere.
Există un sentiment de bunăstare, pace interioară, dragoste, siguranță și mulțumire.
2) Frica – 66%
Un răspuns la pericolul iminent.
Un mecanism de supraviețuire care este o reacție la un stimul negativ.
Poate fi o prudență ușoară sau o fobie extremă.
3) Tristețe – 54%
Indică un sentiment de pierdere și dezavantaj.
Atunci când o persoană poate fi observată ca fiind liniștită, energică și retrasă.
Se poate deduce că există tristețe.
4) Dezgustat – 45%
Un răspuns emoțional al repulsiei la ceva considerat ofensator sau neplăcut.
Este o senzație care se referă la ceva revoltător.
5) Furie – 44%
Evocată din cauza nedreptății, a conflictului, a umilinței, a neglijenței sau a trădării.
Dacă furia este activă, individul atacă ținta, verbal sau fizic.
Dacă furia este pasivă, persoana suferă în tăcere și simte tensiunea și ostilitatea.






